Zgonea: Nu-i impunem președintelui Băsescu un mandat pentru Consiliul European, îi recomandăm

Zgonea: Nu-i impunem președintelui Băsescu un mandat pentru Consiliul European, îi recomandăm
Publicat: 19/11/2012, 21:00
Actualizat: 06/08/2014, 13:48

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni seară, că Parlamentul nu-i va „impune” președintelui Traian Băsescu un mandat pentru Consiliul European, ci îi va „recomanda” unul, el întrebându-se dacă președintele va ține cont de acest punct de vedere, care va fi publicat în MO.

Zgonea a susținut că „nu este vorba de impunerea unui mandat” președintelui Traian Băsescu.

„Aceasta este obligația noastră, avem o lege cu privire la raporturile dintre Guvern și Parlament, au fost câteva articole declarate neconstituționale, dar este obligația noastră”, a precizat președintele Camerei.

Întrebat cum va putea Parlamentul să-l determine pe șeful statului să respecte o rezoluție pe această temă, Zgonea a răspuns: „Eu cred că ar trebui să-l întrebați pe președintele României dacă domnia sa va putea să nu ia în considerare o hotărâre sau o rezoluție a Parlamentului în plenul său reunit cu privire la un mandat pe care i-l recomandă domniei sale în momentul în care discutăm într-un Consiliu European extraordinar resursele financiare alocate României în perioada 2014-2020”.

Președintele Camerei Deputaților a mai precizat că punctul de vedere al Parlamentului va fi publicat în Monitorul Oficial, astfel încât președintele Traian Băsescu îl va putea cunoaște.

Întrebat dacă după Consiliul European există posibilitatea de a-l convoca pe Traian Băsescu în Parlament, Zgonea a răspuns: „Din păcate singurul stat din Europa care nu poate să facă acest lucru este România. Dacă domnia sa va dori să vină, eu sunt o gazdă primitoare și numai domnia sa știe. Dacă nu va dori să vină și va păstra pentru domnia sa informațiile cu privire la deciziile pe care le vom lua, așa cum a fost în ultimii cinci ani de zile, eu nu am ce să fac decât să iau act, ca și dumneavoastră”.

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, luni seară, convocarea ședinței de plen reunit, marți, la ora 13 pentru mesajul adresat de prim-ministrul Victor Ponta pe tema poziției României în privința bugetului UE 2014-2020, iar deputații vor dezbate în plen cazul Trășculescu la ora 12.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat, că ședința de plen reunit pentru mesajul premierului a fost convocată pentru marți, de la ora 13.00, urmând ca după prezentarea poziției Guvernului să aibă loc dezbateri cu privire la mandatul de negociere la Consiliul European.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor